Efectuam o gama larga de lucrari protetice fixe, mobile si mobilizabile, atat pe dinti naturali cat si pe implanturi, utilizand cele mai noi materiale si tehnici stomatologice.
A. PROTETICA FIXA-este reprezentata de coroanele unitare pe dinti sau implanturi, de puntile dentare partiale sau totale, pe dinti sau implanturi si de fatetele dentare ceramice.
a) Coroanele de ceramica (portelan) pe suport de aliaj de crom sunt cele mai utilizate in stomatologia actuala la noi in tara. Se obtin in general rezultate estetice foarte bune si durabile deoarece ceramica nu isi modifica culoarea in timp. Exista totusi anumite cazuri de alergii la anumite componente ale aliajului de crom sau de aparitie a unor coloratii marginale in timp.
b) Ceramica pe zirconiu ofera in zilele noastre cele mai bune rezultate estetice, combinate cu o rezistenta crescuta a lucrarilor protetice. Zirconiul este un metal rezistent, de culoare alba si are o compatibilitate totala cu tesuturile cavitatii bucale(marginea gingivala libera). Se obtin astfel efecte estetice superioare lucrarilor de ceramica pe suport de crom si se evita riscul aparitiilor in timp a coloratiei marginale, a gustului metalic neplacut sau a anumitor alergii la componentele aliajului de crom. La realizarea suportului de zirconiu tehnicianul dentar este asistat de calculator, acesta fiind folosit atat pentru designul lucrarii cat si pentru realizarea efectiva a acesteia (tehnologia CAD/CAM-Computer Asisted Design/Computer Assisted Manufacturing); in acest fel adaptarea lucrarilor de zirconiu este foarte buna. Prin sistemul CAD/CAM, deci prin frezare computerizata, mai putem realiza: coroane integral ceramice, fatete ceramice, coroane integral zirconiu, inlay-uri si onlay-uri ceramice.
B. PROTETICA MOBILA SI MOBILIZABILA-este reprezentata de protezele mobile acrilice clasice, de proteza scheletata si de lucrarile mobilizabile pe implanturi dentare.
Proteza scheletata- este o lucrare protetica, ce are in general doua componente: o componenta fixa, care se cimenteaza pe dintii restanti ai pacientului si o componenta mobilizabila, mult mai usor de suportat decat protezele mobile acrilice clasice.
Proteza mobilizabila pe implanturi("overdenture")- este un tip de lucrare protetica pe implanturi, care se efectueaza in general in cazurile in care osul pacientului nu permite inserarea unui numar suficient de implanturi pentru a se efectua o lucrare fixa. Totusi in anumite cazuri de resorbtii osoase avansate, prin acest tip de lucrare se pot obtine efecte estetice superioare chiar lucrarilor fixe pe implanturi. In mod ideal este nevoie de 4 implanturi pentru arcada inferioara si de 6 implanturi la arcada superioara, care dupa 3-4 luni de la inserare se vor uni intre ele cu o bara pe care vor exista niste bile. In interiorul lucrarii protetice exista niste capse de plastic prin intermediul carora se obtine o retentie si stabilitate foarte buna a acestui tip de lucrare.
PROTETICA